Literatura contemporană: preferata tinerilor. Află ce cărți citesc și care sunt cei mai apreciați autori! scris de Adela. Literatura contemporană, prin definiție, se referă la operele scrise în perioada de după al Doilea Război Mondial. Cu toate acestea, lectura lui Marin Preda, de exemplu, nu are multe în comun cu operele lui Mircea Cărtărescu.
Vom face referire acum la cativa autori semnificativi pentru literatura contemporana americana si nu numai care, fara doar si poate, au influentat foarte mult literatura contemporana din tara noastra. Poeti precum Charles Simic, Stephen Dunn sau Franz Wright au adus literaturii americane un nou suflu, a carui putere s-a manifestat si in literatura contemporana romana.
Scrie un text de tip argumentativ, de 150 - 300 de cuvinte (15-30 de rânduri), despre faptă şi consecinţă, pornind de la ideile sugerate de afirmaţia luiIoan Slavici: E legea firii omeneşti în care stă porunca: faptele tale să fie mulţumirea vieţii tale. ( Scrisori adresate unui om tânăr) În elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:
Nevoia de poezie a omului modern - Text argumentativ Poezia este parte integranta a literaturii oricarei culturi. Desi traim intr-o era in care se pune tot mai putin accentul pe adevaratele valori morale si spirituale, consider ca poezia trebuie sa constituie un punct de reper si real interes pentru orice persoana avida de cunoastere.
Exerciţiul 20 - Literatura contemporană Citeşte cu atenţie textul de mai jos: „Revenind pe meleagurile natale, să inventariem pentru început substituenţii terminologici ai postmodernismului, propuşi de literaţii români.
qBRa78.
text argumentativ literatura contemporana